Cât e viața unui om nimeni nu poate ști. Însă ceea ce știm cu siguranță este că timpul nostru aici are un termen. Și se pare că de multe ori uităm asta și ne irosim timpul cu tot felul de lucruri care devin irelevante atunci când tragem linie. Nu doar că devin irelevante, dar ne fac rău pentru că ne opresc evoluția.

Mintea este o unealtă minunată dacă știi să o folosești în favoarea evoluției tale. Însă, ea poate fi ușor stăpânită de ego. Iar când se întâmplă asta, lucrurile nu mai lucrează în favoarea ta, ci se întorc împotriva ta.

Egoul are multe trucuri și multe metode pentru a folosi mintea în defavoarea evoluției tale. Astăzi vreau să scot în evidența 3 dintre ele:

1. Mintea se poartă ca judecătorul suprem

angry-judge

Minții îi este foarte ușor să judece pe alții, determinându-te să cauți paiul din ochiul altuia fără să vezi bârna din ochiul tău.

Este mai ușor să cauți vinovați în exteriorul tău, să judeci acțiunile celorlalți sau felul lor de a fi.

Dar, cât contează aceste lucruri mai ales dacă nu ai cum să le schimbi?

Dacă ar fi să mai ai puțin timp de trăit, ar mai conta? Ar mai avea vreo relevanță aceste lucruri? Te-ar mai interesa ce fac alți oameni, cum se poartă și dacă sunt sau nu vinovați sau ai vedea ce poți să faci pentru tine, cum te poți schimba și ce soluții poți găsi pentru viața ta?

Părerea mea e că atenția ta s-ar concentra asupra propriei persoane.

Însă, la capitolul judecată am o mențiune de făcut: ea poate deveni o mină de aur cu o singură condiție: să o folosești pentru a evolua.

Adică, te poți folosi de principiul oglindirii care spune că vezi în ceilalți lucrurile care te deranjează la tine însuți și pe care le negi. Orice vezi în alte persoane este o reflexie a propriei tale persoane, a ființei tale.

Atragem în mod natural oamenii și evenimentele care reflectă umbra noastră, părțile din noi pe care nu le acceptăm.

Atunci când simți impulsul de a judeca sau de a cauta un vinovat, îndreaptă-ți atenția către tine și întreabă-te: De ce ? Ce anume proiectez pe celălalt? Ce încearcă oglinda să îmi spună despre mine? Ce parte din mine neg și refuz să văd?

Judecata ține de ego și este posibilă doar în momentul în care mintea ta este despărțită de inimă.

De aceea, după ce ai descoperit ce parte din umbra ta se reflectă în celălalt, încearcă să îți conectezi mintea cu inima intreabandu-te dacă poți să te pui în locul lui și dacă poți să încerci să îl înțelegi?

2. Mintea se lasă înșelată de aparențe

aparente 2

Aparența este cea care înfășoară conținutul însă ea poate deveni și învelișul care îl ascunde dacă nu știi să privești dincolo de ea.

O veche zicală bizantină spune că nimic nu este ce pare a fi. Trăim într-o societate în care se pune mare accent pe aparențe și pe păstrarea lor: ești judecat și primești rapid o etichetă în funcție de ceea ce lași să se vadă, te chinui să îți construiești măști sociale și te îngrijorezi despre ce vor crede ceilalți despre tine.

Credem în aparențe pentru că le putem vedea mai ușor. Mai ales cu ochii minții.

Mintea vede aparența, inima vede conținutul. Dacă ne-am permite să vedem mai mult cu inima și mai puțin cu mintea am putea vedea lucrurile ca ceea ce sunt nu ca ceea ce par a fi.

Sunt multe aparențele după care ne luăm însă astăzi vreau să menționez doar două care mi se par fundamentale:

Separarea și Unitatea

Principiul unității spune că toți suntem unul. Asta înseamnă că doar în aparență suntem separați; în realitate însă, suntem conectați.

Asta înseamnă că în esență tu ești una cu vecinul tău nepoliticos, cu șeful despre care crezi că te exploatează, cu omul de afaceri din top 300 sau cu bătrânica care vinde flori în piață.

Tu ești una cu orice om de pe această planetă și orice om de pe această planetă este una cu tine: aveți în voi aceeași energie și aceeași esență divină.

Însă mintea creează bariere, luându-se după aparențe: aparența că suntem separați pentru că avem trupuri diferite, pentru că trăim în continente, țări, sau orașe diferite, pentru că mergem la școli diferite și pentru că avem opinii diferite.

Diferențele de cultură, educație, religie și mentalitate întăresc iluzia separării.

Sunt două momente în viața unui om când poți vedea fără efort cu mintea dincolo de aparențe: nașterea și moartea. Atunci mintea poate percepe fără efort principiul unității: la naștere pentru că aparențele încă nu au învelit conținutul iar la moarte pentru că aparențele dispar.

Iubirea și frica

Ni se spune că ne-am născut în iubire, că suntem iubire și că iubirea este dreptul nostru de la naștere.

Însă de multe ori în viața de zi cu zi simțim orice altceva mai puțin iubire. Asta se întâmplă pentru că am uitat și odată ce am uitat că noi suntem iubire, uităm și să iubim.

Orice acțiune pe care o faci are ca motivație de bază ori iubirea ori frica.

Ne-am născut în iubire dar la un moment dat în viața noastră egoul ne-a ademenit să credem în frică. În acel moment în care am ales frica în locul iubirii s-a pus prima piatră de temelie a egoului. Și cu fiecare alegere făcută în defavoarea naturii noastre, acest ego devine din ce în ce mai puternic.

Frica uneori se ascunde foarte bine și de aceea este de multe ori confundată cu iubirea.

Dar, dacă privești atent vei vedea că ea stă la baza multor lucruri pe care oamenii le fac:

“ Iubirea este necondiționată (frica pune condiții)

Iubirea eliberează (frica obligă)

Iubirea se predă (frica leagă)

Iubirea e onestă (frica e înșelătoare)

Iubirea are încredere (frica este suspicioasă)

Iubirea permite (frica dictează)

Iubirea dăruiește (frica opune rezistență)

Iubirea iartă (frica învinovățește)

Iubirea e empatică (fricii îi e milă)

Iubirea alege (frica evită)

Iubirea e blândă (frica e mânioasă)

Iubirea îmbrățișează (frica respinge)

Iubirea creează (frica neagă)

Iubirea vindecă (frica rănește)

Iubirea inspiră (frica își face griji)

Iubirea are răbdare (frica este nerăbdătoare)

Iubirea este curajoasă (frica este temătoare)

Iubirea este relaxată (frica pune presiune)

Iubirea e oarbă (frica judecă)

Iubirea vrea să se joace (frica are nevoie de control)

Iubirea eliberează (frica încătușează)”

În aparență alegem iubirea însă în realitate alegem frica. În aparență frica este reală. În realitate nu este. Frica este dată de gândurile minții tale dominate de ego. Într-adevăr, ea îți poate aduce argumente foarte solide ca să te facă să crezi mai mult în ea.

Principla sarcină a egoului este de a se asigura că nu vom alege iubirea și că vom rămâne în continuare dominați de frică.

Egoul are o groază de trucuri prin care te determină să alegi frica în locul iubirii. El țese iluzii și aparențe și atâta timp cât vei crede în ele, vei fi prins în capcana lui.

Iată câteva exemple când alegi frica în locul iubirii:

– când îi ataci pe ceilalți sau îi judeci;

– când te ataci și te judeci pe tine;

– când ai iluzia că un alt om este mai special decât tine sau invers;

– când încerci să îi controlezi pe cei din jur ( de multe ori sub pretextul că le vrei binele);

– când ți-e teamă să te arăți așa cum ești pentru că nu vei fi acceptat de ceilalți sau de pentru că vei fi judecat.

3. Mintea se agață de efemer

efemer

 Unchiul meu a spus săptămâna trecută o povestire dintr-o carte de-a lui George Sand (dacă îmi aduc bine aminte). M-a inspirat această povestioară și vreau să o împărtășesc cu tine alături de concluziile pe care le-am tras de pe urma ei:

Era odată un om care a plecat în călătorie spre Franța. Pe drum i s-a furat bagajul.

Cum mergea el supărat gândindu-se la bagajul pierdut îl oprește o bătrână;

– Ce ai pățit fiule, de ce ești supărat?

– Mi s-a furat bagajul și am rămas fără nimic.

La care bătrâna îi spune:

– Lasă-l, lasă-l! Mergi mai departe!

M-a mișcat profunzimea acestor vorbe: a€œLasa-l, lasă-l! Mergi mai departe!” Ele par simple dar dacă știi cum să le interpretezi vei conștientiza multe lucruri.

Ne agățăm atât de tare de tot ce e efemer și material încât atunci când pierdem acele lucruri aproape că intrăm în sevraj.

Însă toate lucrurile pe care le avem astăzi sau pe care le vom avea pe viitor sunt sortite pieirii. Asta include și persoanele din jurul nostru și chiar trupul nostru. Și cu trupul la un moment dat se va întâmpla la fel: îl vei lăsa și tu vei merge mai departe.

De-a lungul vieții pierdem lucruri, oportunități, oameni dragi. Uneori, aparent, avem senzația că ne pierdem și pe noi înșine: nu mai știm cine suntem, nu știm ce vrem sau nu acceptăm ceea ce ni se întâmplă.

Mintea se cramponează în fața pierderii. Nu poate să conceapă, nu îi vine să creadă. Și cu cât e mai mare împotrivirea și lupta, cu cât te agăți mai tare de lucrurile pierdute, cu atât vei prelungi durerea.

Mintea poate face multe, însă nu poate înlocui inima. Ea poate planifica o nuntă că în povești dar nu poate uni două inimi, poate inventa medicamente care să ne țină în viață dar nu poate crea voința de a trăi, poate crea o bombă nucleară dar nu poate da pacea.

În conluzie, cum spunea Osho: mintea trebuie învățată să devină un slujitor al inimii. Rațiunea trebuie să fie întotdeauna în slujba iubirii. Atunci viața se poate transforma într-un festival de lumini.

Pe curand,

Alexandra David 

A APARUT CARTEA DRAGOSTEA DEPENDENTA! PENTRU MAI MULTE DETALII CLICK PE IMAGINE 

DD_3D_001

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *