relatie de cuplu

Unele relații sunt sortite eșecului încă de la începuturi și asta pentru că motivația de a intra într-o relație este una greșită.

La suprafață, oamenii intră în relații de cuplu pentru că au întâlnit pe cineva de care s-au îndrăgostit. Pare foarte simplu, însă apele care par cele mai liniștite sunt și cele mai adânci.

Iar dacă e să pătrunzi în adâncul ființei tale, s-ar putea să descoperi că în spatele unei relații se află motivații mult mai puternice decât îndrăgostirea.

Când am făcut un exercițiu de sinceritate cu mine am descoperit, cu stupoare, că majoritatea relațiilor în care am intrat au avut ca motivație principală temeri pe care nu îndrăzneam să mi le mărturisesc nici mie însămi.

Iar apoi, pe măsură ce relația se dezvolta, ieșeau la suprafață noi temeri care existau deja acolo, însă rămăseseră latente deoarece nu a avut cine să le activeze.

Există 4 motivații principale greșite de a intra într-o relație de cuplu și toate au la bază o teamă sau un blocaj.

  1. Presiunea socială și personală

Chiar dacă pare un motiv absurd, adevărul este că presiunea socială

este printre primele motive pentru care oamenii intră în relații și/sau se căsătoresc.

Presiunea socială este cea care te îndeamnă să te așezi la casa ta, cum se spune în popor, chiar dacă nu cu cea mai potrivită persoană.

Presiunea socială spune că ai o relație pentru că așa trebuie, pentru că așa spun regulile nescrise ale societății.

Probabil că ai nimerit un 14 februarie în singurătate, o masă în familie cu ocazia sărbătorilor la care rudele te chestionau când ai de gând să faci pasul decisiv spre căsătorie, că a cam venit timpul…

Cu siguranță ai experimentat direct presiunea socială, a familiei și a prietenilor atunci când ești singur.

Atunci când ieși dintr-o relație și trec câteva luni de singurătate, oamenii din jurul tău încep să te întrebe, obsesiv, dacă ai găsit pe cineva și de ce nu ai pe nimeni.

Societatea privește singurătatea ca pe un defect: dacă ești singur prea mult timp înseamnă că e ceva în neregulă cu tine sau că nu te vrea nimeni.

Și mulți cedează acestei presiuni, intrând în relații doar pentru a avea cu cine se afișa în lume.

Într-adevăr, societatea, prietenii sau familia te pot presa și influența, însă doar tu ai puterea de a alege și de a acționa, doar tu decizi dacă te lași sau nu influențat.

În realitate, presiunea personală este mult mai mare decât cea socială! Nimeni nu ne presează atât de tare cum ne presăm noi înșine. Iar dacă există presiune personală, presiunea socială va merge de minune. Însă, dacă tu nu te presezi pe tine, nimeni nu o poate face.

Nimeni și nimic nu ne presează din exterior mai tare decât ne presăm noi înșine din interior. Nimeni nu ne judecă mai tare decât ne judecăm noi și nimeni nu se gândește mai mult ca noi la felul în care „ar trebui” să arate viața noastră.

Doar tu ai puterea de a decide când este momentul de a intra într-o relație și doar tu decizi motivele pentru care o faci: te lași purtat/ă de temeri și angoase sau de vocea interioară, intri în relație conștient și asumat sau o faci la nimereală, doar ca să scapi de singurătatea care te apasă, o faci pentru că crezi că ai petrecut prea mult timp în afara unei relații? E ceva care vine în mod natural?

Totul depinde de tine, însă motivațiile din spatele alegerilor tale se vor reflectă în relația ta de cuplu.

Temerile, fuga de singurătate sau alesul din disperare nu aduc relații împlinite și mă tem că, nu peste mult timp, vei ajunge în același punct din care ai plecat.

Singurătatea e un bun sfătuitor dacă nu e folosită doar în virtutea interției și doar ca timp de așteptare până la următoarea relație.

Singurătatea poate fi o binecuvântare sau un blestem, depinde de modul în care o folosești.

Nu obișnuiam să îmi acord prea mult timp după terminarea unei relații. Ieșeam din una și peste puțin timp găseam alt Făt-Frumos, care îmi lua mințile și, inevitabil, mă găseam iar într-o altă relație.

Nu mă temeam de singurătate, nici măcar nu aveam timp să o simt, dar tocmai pentru că nu îmi permiteam să o simt: mă aruncam “cu capul înainte” în relații nepotrivite.

Însă am observat că alegerile făcute în grabă nu sunt tocmai fericite și

sunt o reflecție fidelă a tiparului inconștient pe care îl am despre relații.

Am învățat să fructific singurătatea, să mă bucur de ea și să o folosesc pentru a sparge tiparele negative care îmi domină alegerile.

Deși suntem convinși că alegem conștient și asumat, în realitate alegerile noastre sunt oricum dar numai conștiente nu.

Te întrebi de ce toți bărbații/femeile pe care i-ai/le-ai iubit te-au înșelat?

De ce te afli în relație cu aceeași tipologie de bărbați/femei?

De ce toate relațiile tale se sfârșesc la fel?

De ce faci alegeri proaste?

De ce accepți anumite tipuri negative de comportament doar din motiv că îl/o iubești?

De ce alegi bărbați/femei indisponibili/indisponibile emoțional? De ce dai totul și nu primești decât firimituri?
De ce te mulțumești cu puțin când, în realitate, vrei mai mult?

Răspunsul se află în tine și în scenariile înscrise în subconștientul tău, dar, dacă nu îți acorzi timp și dacă nu îți pui întrebări ca să le scoți la suprafață, ele vor rămâne îngropate în subconștient și tu le vei numi „soartă” sau „noroc în dragoste”.

În concluzie, nu ai de ce să faci nimic din ceea ce nu simți. Nu ai de ce să te învinovățești, să te stresezi sau să îți numeri anii, calculând dacă te afli sau nu „în grafic”.

Nu ai de ce să te simți nici pierdut/ă, nici greșit/ă și nici vinovat/ă. Pentru că nu ești și, dacă crezi asta, această atitudine nu te va duce

prea departe și, chiar dacă vei intra într-o relație, mă îndoiesc că va fi una împlinită.

Scoate-ți din cap cuvântul “trebuie” și înlocuiește-l cu “vreau” și “simt”.

  1. Umplerea unui gol, vindecarea unei răni

O altă vorbă din popor spune că un cui îl scoate pe altul. În viața fiecăruia a existat, măcar o data, o relație de umplutură, al cărei rol era să ne ajute să trecem peste o despărțire nasoală.

Însă calea cea mai ușoară nu este și calea cea mai bună, pentru că, după ce termini o relație, ai nevoie de timp ca să te vindeci, să îți însușești lecțiile predate de către aceasta și să îți pui în ordine bagajul emotional, pentru a nu-l căra cu tine în viitoare relație.

Atunci când folosești o altă persoană pentru a te vindeca, nu doar că riști să o rănești, însă îți faci rău și ție: dacă nu îți faci temele post- despărțire, ele se vor reflecta în relațiile viitoare.

De multe ori, ne petrecem o viață gonind după ceva ce avem deja în noi.

Căutăm înnebuniți în exterior persoane sau lucruri care să ne facă să ne simțim mai iubiți, mai împliniți, mai liberi, mai siguri, mai puțini singuri. Repetăm tipare și înlocuim dependențele pentru a obține același rezultat. Însă totul este pe termen scurt, ca un anestezic.

Din păcate, de multe ori, intrăm în relații cu anumite persoane pentru că prezența lor ne dă o stare de bine și pentru a umple un gol emoțional. Căutăm iubire, înțelegere, siguranță, acceptare și devenim dependenți emoțional de cei ce ni le oferă. De fapt, noi nu suntem

dependenți de ei, ci de sentimentele și stările pe care le trezesc în noi. Și ne agățăm de o persoană pentru că simțim că, dacă ea ar dispărea, nu ar mai avea cine să ne creeze acel sentiment.

Dependența emoțională te va costa scump pentru că, atunci când obiectul iubirii va dispărea, întreaga ta lume se va nărui.

Și una dintre cele mai mari greșeli este să intri într-o relație pentru a umple un gol interior: nici o persoană și nimic din exterior nu poate umple acel gol decât temporar.

  1. Nevoia de siguranță

Nevoia de siguranță este una dintre nevoile de bază ale oamenilor.

Avem nevoie de stabilitate și de siguranță și o relație este o sursă minunată de unde le poți lua, pentru că îți dă sentimentul că cineva e acolo pentru tine orice s-ar întâmpla și că ai pe cine să te bazezi în cazul în care lucrurile merg rău în viața ta.

Dar, uneori, nevoia de siguranță te poate păcăli să intri într-o relație cu o persoană nepotrivită.

Nevoia de siguranță este unul dintre motivele pentru care oamenii rămân în relații în care sunt nefericiți. Pentru ei, teama de necunoscut e mult prea mare și au senzația că schimbarea le va aduce ceva mai rău. Așa că se mulțumesc cu ceea ce au, chiar dacă asta îi face nefericiți.

Nimic nu este sigur și cu atât mai puțin o relație. O relație poate fi bine astăzi și mâine se poate rupe. Nimeni nu îți poate oferi nici o garanție în iubire, pentru că viața însăși nu oferă nici o garanție.

Când intri într-o relație nu poți cere garanții, ca și cum am cumpăra un obiect.

  1. Teama de singurătate

Am văzut mulți oameni care suferă de singurătate și nu o pot suporta. Îi poți recunoaște ușor după faptul că sar din relație în relație: nici bine nu au ieșit dintr-una, că sunt în alta.

Deși suntem înconjurați de oameni, de multe ori ne simțim singuri. Și căutăm să alinăm această singurătate crezând că există o persoană care are puterea să o alunge.

Există persoane care sar din relație în relație din teama de a sta singure.

Motivația lor este că au nevoie de cineva lângă ei și că nu pot sta singuri prea mult timp. Și, chiar dacă știu că nu fac o alegere potrivită sau că poate au nevoie de timp să treacă peste relația care tocmai s-a încheiat, se lasă purtate de val și intră într-o relație nouă doar pentru a repeta același tipar la nesfârșit.

Teama de singurătate a devenit un blestem tot mai des întâlnit, însă trebuie să învățam să privim dincolo de ea, pentru a-i vedea adevăratele cauze.

Teama de singurătate ascunde:

  • teama de a rămâne cu tine însuți;
  • fuga de responsabilitate: nu îți iei timp să îți pui ordine în gânduri și să îți înveți lecțiile, să vezi unde ai greșit și unde mai ai de lucrat și te mulțumești cu niște concluzii pripite, pe care le iei sub influența emoțiilor și a vechilor tale convingeri;
  • lipsa unei ocupații care te atrage: plictiseala este o boală, și încă una gravă. Când nu ai ce face atunci când ești singur/ă, e momentul să îți pui un semn de întrebare și să vezi ce îți place ție să faci. Dacă singurul lucru pe care îl faci atunci când ești singur/ă este să te gândești la trecut sau la evenimente recente, căutându-le semnificația, sau să te întrebi ce face x, y sau z, atunci probabil că nu ai o ocupație sau, dacă o ai, ea nu te absoarbe întru totul, nu e ceva ce faci cu pasiune și cu drag.
  • lipsa valorii personale în lipsa altcuiva: te indentifici cu persoanele cu care intri în relație și iei acea persoană ca un punct de reper pentru propria ta valoare personală.

P.S. Acest articol este un subcapitol din cartea Bogat, Iubit, Sănătos a€“ Cum să evoluezi pe toate planurile chiar și de la zero.
Înscrie-te mai jos în comunitate și vei primi GRATUIT cartea de peste 50 de pagini!

Pe curand,

Alexandra David

A APARUT CARTEA DRAGOSTEA DEPENDENTA! PENTRU MAI MULTE DETALII CLICK PE IMAGINE 

DD_3D_001

 

One thought on “Cele 4 motivatii gresite din spatele relatiei de cuplu

  • June 1, 2015 at 2:27 pm
    Permalink

    Buna Alexandra,

    as vrea sa primesc e-book-ul tau. Daca introduc adresa imi spune ca sunt deja inregistrata si se opreste acolo. Daca nu bag e-mailul imi cere sa ma inregistrez… Mi-l poti trimite pe e-mail te rog ?

    Multumesc.

    Camelia

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *