viata dupa despartire

Daca treci printr-o despartire si lumea ta s-a schimbat complet in cateva momente si te simti debusolat/a afla ca nu esti singura persoana care a trecut prin asta si care a depasit momentul.

Cel mai probabil este ca chiar tu sa fi repetat in trecut acest scenariu, pentru ca apoi viata sa curga ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Dar daca despartirea e recenta poate crezi ca viata ta e un dezastru si nu stii cum iti vei reveni.

Un moment de genul asta aduce cu sine tot felul de emotii negative, de indoieli de sine si de dubii in ceea ce priveste viitorul.

Insa iti scriu ca sa iti spun ca nu doar ca vei reusi sa treci peste acest moment dar ca viata ta se va imbunatati si experienta asta te va ajuta pe viitor mai mult decat iti poti imagina acum.

Trecand printr-o despartire inveti lectii foarte valoroase de viata care pe viitor iti vor servi si vor contribui la fericirea ta.

Pentru ca atunci cand despartirea e privita cu intelepciune, poti invata multe lucruri despre cum esti si despre ce anume vrei de la viata.

Cred ca orice om isi poate schimba viata in bine, cu doua conditii: sa isi doreasca schimbarea si sa se simta motivat sa faca ceva pentru a o obtine.

Si mai cred ca avem capacitatea sa transformam suferintele in binecuvantari si in motivatia unor adevarate transformari.

Pasul 1: Vindecarea

Primele etape ale despartirii sunt socul si negarea.

Aceste etape sunt firesti si contribuie la videcarea propriu-zisa.

De regula oamenii se panicheaza in aceasta perioada insa daca stii prin ce treci asta te va ajuta.

Da, vei simti emotiile cu aceeasi intensitate si vei suferi la fel de mult dar vei fi constient ca e doar o etapa care va trece.

Singurul lucru pe care trebuie sa il faci in aceasta perioada este sa iti permiti sa simti durerea si sa rezisti tentatiei de a face cele 7 greseli din articolul anterior.

In prima perioada imediata despartirii treci prin cea mai grea incercare, pentru ca aceasta perioada poarta o incarcatura emotionala foarte puternica: emotiile tale sunt vraiste si rareori sunt pozitive.

De aceea iti e greu sa privesti in perspectiva.

Ti s-a intamplat vreodata sa fii obosit/a si sa te simti fara chef si sa vezi totul in alb si negru iar dupa ce te-ai odihnit, sa te trezesti a doua zi cu un chef de viata nebun?

Asa e si cu despartirea. Cand esti sub influenta ei, ai tendinta de a vedea totul negativ. Insa dupa ce efectele ei vor trece, soarele va rasari iar. 

Ceea ce vreau sa tii minte este ca poti vindeca durerea, daca iti permiti sa o simti si nu o blochezi.

Cum faci asta? Pur si simplu simti orice emotie fara a o judeca si fara a incerca sa faci ceva sa scapi de ea.

Apoi, dupa asta vine o etapa a revenirii simturilor, ca sa spun asa.

Incepi usor- usor sa te dezmortesti si aici e foarte posibil sa intervina furia si dorinta de razbunare.

Cand ajungi in aceasta perioada, aici este nevoie sa intervii si sa actionezi.

Primul pas este sa predai armele si sa ingropi “securea razboiului”.

Daca el sau ea ti-a gresit, iarta. Si tu ai facut greseli la randul tau.

Daca nu ierti vei ramane blocat/a emotional si nu vei putea sa te vindeci in totalitate.

A ierta nu inseamna a incerca sa ignori durerea pe care ti-a provocat-o actiunile unei persoane ci inseamna sa recunosti durerea, sa iti permiti sa o simti, dar in acelasi timp sa eliberezi persoana care ti-a gresit de statutul de vinovat si sa te eliberezi pe tine in acelasi timp din pozitia de victima.

Iar dupa ce simti ca ai trecut de cele mai intense momente ale despartirii, poti trece la urmatorul pas:

Pasul 2: Detasarea

Doar privind lucrurile din exterior poti sa vezi cu detasare si doar asa iti vei schimba perspectiva.

Privind din interior pare o tragedie, privind din exterior, lucrurile capata alt inteles pt tine.

Privind detasat poti vedea de unde anume vine suferinta, care este sursa ei adevarata.

De cele mai multe ori in spatele suferintei se ascunde credinta ca viata ta s-a schimbat iremediabil in rau.

Dar daca te uiti mai atent in spatele acestei suferinte se afla motivatii mult mai puternice.

Vom vorbi despre acestea in curand, insa pana atunci ai nevoie de detasare pentru ca altfel nu vei putea vedea lucrurile clar.

Oamenii sunt motivati de doua lucruri principale: evitarea durerii si cautarea placerii. Dar dorinta de a evita durerea este mult mai puternica decat aceea de a cauta placerea.

De aceea, cand simti durere, tot ce vrei sa faci este sa o eviti si sa o vindeci, prin cea mai rapida cale.

Si nu de putine ori, cea mai rapida cale ti se pare aceea de a reveni la starea initiala, adica de a te impaca iar cu persoana de care tocmai te-ai despartit.

Dar cea mai rapida si usoara cale nu este neaparat cea mai potrivita.

De cate ori ai mai suferit inainte pentru ca apoi sa razi?

De cate ori viata ta parea ca se darama pentru ca apoi sa continue ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat?

Detasarea nu tine neaparat de lipsa sentimentelor ci de risipirea iluziilor.

Emotiile sunt minunate insa daca nu stim sa le controlam ele se pot intoarce impotriva noastra cand ne e lumea mai draga.

Perceptia are puterea de a schimba emotiile.

Pentru ca una e sa te doara si perceptia ta sa iti spuna ca nu ai nici o iesire din asta si alta e sa te doara dar sa stii ca poti sa treci peste si ca durerea e de moment, oricat de mult ar parea ca va dura o vesnicie.

Aparentele inseala iar emotiile sunt si ele inselatoare in aparenta pentru ca par ca vor dura o vesnicie insa in realitate ele vin si trec, sunt ciclice.

Dar daca nu esti constient de asta poti cadea usor in disperare si astfel iti vei alimenta emotiile negative pe care le simti.

Nu ai control asupra altei persoane.

Nu ai control asupra actiunilor  sau a alegerilor altcuiva.

Insa ai control asupra alegerilor tale si poti alege sa privesti lucrurile altfel, intr-un mod care sa iti aduca beneficii.

Ai putere asupra felului in care vezi lucurile si asupra modului in care le interpretezi.

Foloseste aceasta putere in avangajul tau pentru a te vindeca, nu o lasa sa se iroseasca in timp ce tu te dai de ceasul mortii.

  1. Intelegerea

Relatiile sunt teme de lucru.

Fiecare relatie vine sa te invete ceva despre tine.

Cu totii gresim. E firesc. Dar este important sa inveti din greseli si sa fii deschis/a pentru a vedea ce a incercat viata sa te invete aducandu-l pe omul acela in calea ta.

Primul lucru pe care trebuie sa il faci pentru a-ti putea invata lectiile este sa iti indrepti atentia asupra ta si sa te intrebi cum ai contribuit tu la despartire si la deteriorarea relatiei?

O relatie nu se destrama peste noapte, ci in timp. 

Uneori greseala ta poate fi ca ai ramas in relatie chiar daca instinctul te indemna sa pleci.

Sau ca te-ai agatat de celalalt.

Sau ca ai avut asteptari nerealiste.

Sau ca nu ti-ai ascultat intuitia.

Oricare ar fi greselile tale asumati-le si invata din ele. 

Priveste dincolo de aparente si asuma-ti responsabilitatea.

Pentru asta am un exercitiu de imaginatie foarte bun:

Imagineaza-ti ca esti 100% responsabil pentru ceea ce s-a intamplat. In acest caz, cu ce ai gresit, ce puteai face diferit si ce ai schimba la modul in care ai gandit/actionat?

Astept raspunsul tau, mai jos, la sectiunea de comentarii.

P.S. Am o rugaminte la tine:

Am intocmit un chestionar legat de relatiile de cuplu pe care te rog sa il completezi ( iti ia doar 5 minute).

Stiu…nu e foarte distractiv sa completezi chestionare dar te asigur ca pe langa faptul ca ma ajuti enorm raspunzand la acele intrebari, te ajuti si pe tine deoarece le-am conceput ca un exercitiu de constientizare care iti poate da multe indicii in ceea ce priveste relatia ta de cuplu si stadiul in care se afla ea. 

Am facut acest chestionar astfel pentru ca de multe ori simt ca scriu “ pe orbeste” despre acest subiect si vreau sa stiu exact care sunt nevoile oamenilor din comunitate si cu ce probleme se confrunta ei, pentru a-i putea ajuta cat mai bine.

Apasa pe linkul de mai jos pentru a completa chestionarul:

https://personalitatea.typeform.com/to/HQjuAN

Pe curand,

Alexandra

A APARUT CARTEA DRAGOSTEA DEPENDENTA! PENTRU MAI MULTE DETALII CLICK PE IMAGINE 

DD_3D_001

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *