Dependenta in iubire

Cu totii stim ca iubirea schimba vieti. Insa cati din noi am iubit cu adevarat? Cati din noi confundam iubirea cu teama de singuratate, cu obsesia sau cu atractia sexuala?

Iubirea este cea mai puternica forta de pe pamant, depinde de tine cum o folosesti .

Iubirea este izvorul ce tasneste din noi spre a face lumea mai buna, spre a ne uni si a ne purifica. De multe ori, confundam iubirea cu propiul nostru ego Luam sentimentele egoului si le impodobim numindu-le iubire

Atunci avem nevoie de celalalt pentru a ne simti intregi si impliniti, credem ca  celallalt ne apartine iar cand obiectul iubirii dispare ne simtim pierduti, fara speranta.

Ani la rand am crezut ca iubesc. Si nu oricum, ci cu daruire si pasiune. Eram convinsa ca el este alesul si orice s-ar fi intamplat nu puteam accepta sa existe alta femeie in afara de mine. Nu puteam accepta despartirea, era un termen care nu imi incapea in minte. Eu eram singura, autoproclamata regina a inimii lui.

M-am umlit, am tipat si am acuzat.Mi-am disputat iubirea cu alte doritoare la” bunul meu”. Am udat cu lacrimi fiecare tradare. Apoi mi-am sters lacrimile si am continuat pe acelasi drum, convinsa fiind ca asta e iubirea, ca el este al meu si eu sunt a lui si asa trebuie sa fie.

Nu reuseam sa vad, ca nu din iubire sufeream, ci din orgoliul meu ranit. Il voiam inapoi, doar ca sa imi dovedesc mie ca tot eu sunt ce mai importanta, cea care conteaza cu adevarat, ca ” tot la mine se intoarce”.

Cata teama ascundeam si cat ma otraveam singura! Ani de zile am luptat impotriva inimii mele fiindca imi era frica de tristete, de abandon, de singuratate, de necunoscut si de suferinta.

Mereu am stiut ca adevarata iubire e mai presus de toate acestea insa imi era teama sa vad pentru ca asta ar fi insemnat sa renunt la ceea ce era doar o inchipurie a iubirii in viata mea. Imi era frica ca raman singura si fara nimic, cand de fapt castigam totul.

Cand iubesti egoist….

 “Te iubesc atat de mult incat nimic nu conteaza pentru mine – nici macar tu….Doar iubirea mea- nu raspunsul tau. Nici macar indiferenta ta” ― Ayn Rand

Spune-mi ce te doare? Ca nu are ochi doar pentru tine, ca nu iti acorda destula atentie, ca nu iti face suficient pe plac?

Daca ai avea ocazia sa stii unde este si ce face cand nu e langa tine, ai face-o?

Daca de maine ti-ar spune ca nu e fericit cu tine l-ai lasa sa isi urmeze fericirea? Sau te-ai agata cu toate puterile de el si ti- ai folosi toate armele posibile ca sa il tii langa tine? Ai dispera? Ai plange si ai blestema sa nu isi gaseasca linistea cu alta?

Ne batem cu pumnul in piept ca iubim si in numele iubirii facem lucruri de neinchipuit si de neinteles. Ne acoperim partile intunecate ( disperarea, orgoliul, gelozia, temerile) cu o haina pe care o numim cu mandrire iubire.

Si in numele ei taiem si spanzuram, posedam fiinte umane ca pe niste obiecte, le trasam granite si limite, batand din picior le ordonam ce au voie si ce nu au voie sa faca, ce e perms si ce nu e permis.

Este o falsa putere sa crezi ca poti controla iubirea cuiva pentru ca ea reprezinta expresia libertatii si nimeni nu poate poseda pe altcineva. Nu ajuta cu nimic isteriile, razbunarile, orgoliile, invinuirile. Cand arunci spre altul otrava, de fapt tu esti cea care se otraveste.

O zicala comica spunea ca persoana care a inventat casatoria era atat de suspicioasa si geloasa incat a zis  “Te iubesc atat de mult incat voi implica si guvernul in relatia noastra ca sa nu poti pleca.” E o gluma amara insa contine adevar, in unele cazuri. Multi dintre noi folosim actul casatoriei ca o arma si ca o asigurare ca nu vom fi parasiti. Atat de departe merge omul in dorint sa de a poseda, de a avea doar pentru el.

Pentru unii dintre noi terminarea unei relatii de catre celalalt este o sfidare strigatoare la cer. Ei refuza sa inteleaga ca fiecare are dreptul si libertatea de a alege ce vrea sa faca cu viata lui. Sclavia s-a abolit de mult insa a ramas dorinta de a supune vointa altora.

Oricat de mult te-ar durea trebuie sa accepti ca acea persoana nu este a ta si nu a fost niciodata. De aceea, orice decizie pe care o ia, indiferent cat de buna sau rea ti se pare,  trebuie acceptata.

Ce inseamna a poseda? Definitia din DEX pentru posesor este : “O persoană care deţine cu titlu de proprietate un bun; o persoană careia îi aparţine ceva.” Detii tu vreo persoana? In cel mai bun caz te detii pe tine,si m-as bucura nespus sa fii propia ta stapana.

Aparent nu detii pe nimeni in afara de tine, insa in realitate dorinta oamenilor de a poseda alti oameni nu a disparut.

De ce? De ce simti nevoia sa il posezi pe celalalt cand intri intr-o relatie? De ce crezi ca el iti apartine ?

Impachetam ” esti doar al meu ” intr-un ambalaj frumos pe care scrie “te iubesc” Iubirea ne scuza de orice. Cand posezi, de fapt, esti dependent de celalalt, te agaţi de el pentru ca nu ai sufiecienta iubire de sine.

Iti pui o masca pentru a-ti ascunde slabiciunea si nesiguranta.

Inteleg prin posesivitate, gelozie si control manipularile constiente sau nu la care recurg oamenii pentru a se asigura ca primesc sau vor continua sa primeasca doza de iubiree de care au nevoie pentru a se simti importanti si in viata, pentru a-si hrani egoul lipsit de iubire de sine.

Ei folosesc acest truc pentru a-i creea iluzia de putere, cand, in realitate, tremura de frica.

Iti lipseste puterea personala si crezi ca doar el te poate implini si te poate face sa iti mentii echilibrul. Uneori ajungi atat de departe incat crezi ca viata fara el nu are sens. Sincer, asta crezi ca e iubirea? Crezi ca iubirea te deposeda de energie si de calitatile ce iti inalta sufletul?

Daca ai sti ce comori se ascund in tine, nici nu te-ai gandi sa controlezi sau sa incerci domini o alta persoana. Dar tu nu ti-ai descoperit comoara interioara.Tii cu dintii de relatia ta pentru ca ai impresia ca te salveaza si ca te face sa te simti un pic mai bine.

Iubirea nu leaga oamenii spunandu-le in acelasi timp: “Insemni viata toata pentru mine. Te pretuiesc si te iubesc atat de mult.”

Ori, iubirea….

“Un cuvant ne-ar elibera de toata greutatea si durerea vietii. Acel cuvant este iubire” Sofocle

Iubirea inalta sufletul si il purifica. Iubirea te vindeca de toate nefericirile. Iti purifica sufletul si iti schimba viata. Cand daruiesti iubire neconditionata, iti deschizi sufletul spre a primi. E un flux continuu, cu cat daruiesti mai multa iubire cu atat primesti mai multa.

Nu poti ” fura” iubire de la altii pentru ca iubirea adevarata isi are locul in tine. Trebuie doar sa sapi adanc in fiinta ta si sa o gasesti. Si cand o vei gasi,iti va fi suficienta, chiar vei avea prea multa si vei da si la altii. Nu vei mai avea nevoie de confirmari, de garantii.

Iubirea e un sentiment atat de straniu si misterios: cu cat dai mai multa, cu atat primesti mai multa.

Degeaba cersesti de la altii iubire ca sa iti vindeci egoul ranit. Nu e de folos cu nimic atata timp cat nu ai gasit in tine lumina iubirii.

Iubirea egocentrista te face sa te gandesti doar la tine, sa iti fie tie bine, celalalt sa iti ofere tie tot ce are mai bun, insa iubirea pura inseamna sa fii capabil sa accepti fericirea celuilalt si sa il lasi sa plece daca asta vrea, sa ii respecti libertatea si sentimentele, iubirea ta fata de el sa nu depinda de nici o circumstanta exterioara, sa existe si atat.

Iubirea egocentrista te face sa vrei sa il posezi pe celalalt, sa il domini, sa il schimbi dupa bunul tau plac.

Crezi ca statutul de iubita iti da dreptul sa decizi ce sa faca cu viata lui, cu timpul lui, ce e bine si ce nu e bine pentru el, la ce ora sa iasa cu baietii la bere, daca are sau nu voie sa iasa sau ce prieteni e convenabil sa aiba?

Iubirea te hraneste, nu imbolnaveste si nici nu iti cauzeaza depresii,  nu te trimite la consiliere sau la gupuri terapeutice in  incercarea de a-ti vindeca inima ranita si orgoliul sifonat.

Iubirea altruista e o decizie, nu ceva ce ni se intampla in mod misterios. Decidem sa nu fim dependenti de celalalt, sa nu fim egoisti si decidem sa nu fim obiectul nevoilor egoiste ale altcuiva. Decidem sa incercam sa vedem lucrurile bune in oameni. In felul asta te deschizi catre iubire, chiar daca ea nu e prezenta acum in viata ta, poate fi gasita.

Orice moment e o oportunitate pentru a te decide cum vrei sa iubesti si sa fii iubita

Cu cat vrei sa posedezi mai mult iubirea, cu atat mai mult o ucizi si o alungi din viata ta. Cu cat te complaci mai mult in dependenta si in meschinarii, cu atat mai mult te vor urmari.

Esti o fiinta minunata, in interiorul tau ai iubire cat sa daruiesti in 100 de vieti. Esti un izvor nesecat de iubire. De ce sa te multumesti cu putin cand poti avea totul?

Iubirea este cea mai profitabilă afacere pentru ca nu exista invinsi, doar castigatori Mă refer la iubirea autentica. Cand iubirea se amesteca cu gelozie, dominatie, teama de singuratate sau de abandon,toata lumea pierde, nu exista castigatori.

Elibereaza-te si deschide-ti sufletul ca iubire si viata buna vei avea.

Te las pana data viitoare cu cateva fragmente din Kahlil Gibran, „Profetul” asupra carora te invit sa meditezi:

“Fiindcă precum iubirea vă încunună,

adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice,

Precum vă face să creşteţi mai repede

Şi îmbătaţi de fericire,

Tot ea trebuie să vă reteze uscăciunile

Şi să vă distrugă cât mai repede

Răutăţile şi egoismul.

Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea

niciodată să fie stăpânită

de cel sau cea căruia i se dăruie.

Fiindcă iubirii adevărate îi este de ajuns

iubirea infinită, sublimă şi transfiguratoare”

Cu iubire, Alexandra David

A APARUT CARTEA DRAGOSTEA DEPENDENTA! PENTRU MAI MULTE DETALII CLICK PE IMAGINE 

DD_3D_001

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *