Motivul pentru care cazi mereu pe loc secundar in prioritatile celorlalti si cum sa obtii mai multa atentie

Cu ani in urma, cineva mi-a spus niste vorbe pe care la momentul respectiv nu le-am tratat cu importanta. Aveam in jur de 14 ani cand le-am auzit si nu stiu din ce motiv mi-au ramas intiparite in memorie. Acum, cand ma uit in urma cu mintea de acum, realizez adevarata lor valoare si intelesul lor.

“Nimeni nu o sa aiba grija de tine mai bine decat poti avea tu.”

Si asa este. Daca tu nu a grija sa iti fie bine, nu va veni nimeni sa iti ofere ce ai nevoie. Problema apare atunci cand ne lasam in grija altora si uitam sa mai avem grija de noi. Cand ne punem dorintele si asteptarile in bratele altcuiva si credem ca asa vom fi fericiti.

Cat mai ai de gand sa ii lasi pe altii sa te puna pe loc secundar? Cat mai vrei sa fii dezamagita pentru ca nu ti s-au implinit asteptarile? Dar stii de ce altii te pun pe al doilea loc in viata lor? Si de ce mai devreme sau mai tarziu te dezamagesc? Stii de ce tu urmezi mereu dupa problemele de munca, dupa prieteni, dupa mama, catel, purcel si ce mai vrei tu?

Pentru ca tu lasi pe altcineva sa joace rolul principal in filmul vietii tale, in loc sa fii tu vedeta filmului. Si atat timp cat asta nu se va schimba vei continua sa te hranesti in continuare cu frimiturile de iubire si atentie primite de la altii.De cate ori nu ti-ai facut nici un program pentru ca trebuia sa te intalnesti cu un anume el si pana la urma ai ramas in casa bosumflata pentru ca dragul de el era prea ocupat si avea alte prioritati in afara de tine? De cate ori ai vrut sa faci ceva cu cineva dar persoana respectiva nu a reusit sa te includa si pe tine in program? De cate ori ai asteptat sa sune telefonul, uitandu-te la ceas din ce in ce mai disperata?Cu cat te enervezi si te consumi mai mult cu atat ai mai mult de pierdut. Solutia este sa nu mai ai asteptari de la altcineva in afara de tine. Solutia e sa te ocupi de tine mai intai de toate.

Cum sa castigi atentie si iubire din partea celorlalti

Am trecut si eu prin asta.Mi-am pus fericirea, problemele, grijile, asteptarile in bratele altcuva. Credeam ca era de datoria lui sa se ocupe de problemele mele, sa aiba grija sa ma mentina in permanenta multumita si cu zambetul pe buze. Insa el era ocupat cu rolul principal in propia sa viata. Si cand aveam nevoie de el era oriunde in alta parte doar langa mine nu.  De fapt, juca in rol principal in doua vieti: a mea si a lui. Cum era sa se imparta sa multumeasca ambele parti? Si bineinteles ca isi rezolva mai intai problemele lui dupa care, daca ramanea timp le rezolva si pe ale mele. Cu cat ma agitam mai tare, cu atat mai mult se indeparta. Pana cand m-am saturat sa tot astept si am inceput sa ma descurc singura. Daca voiam sa ies din casa, ieseam, nu ma stateam sa il astept pe el. Daca aveam pofta sa merg la mare sau la munte ma imbarcam in calatorie cu bunele mele prietene iar daca aveam vreo problema gaseam singura o solutie. Am inceput sa imi dezvolt noi pasiuni si hobbyuri, sa ies mai des, sa traiesc mai mult. Sambata seara nu mai asteptam sa sune telefonul, eram deja in oras. Ce crezi ca s-a intamplat? Rasturnare totala de situatie. Acum el era cel care daca nu avea timp isi facea.

Orice om simte disprarea intr-un alt om. Si simte cand un om ii ofera mai mult decat e cazul. Ce s-ar intampla daca ai avea mereu acelasi fel de mancare in casa, in orice cantitate ai vrea tu si la orice ora din zi si din noapte? L-ai manca o perioada dupa care te-ai plictisi. Asa si cu oamenii. Cand stii ca cineva este disponibil oricand pentru tine, nu mai prezinta acelasi interes.

Omul e construit ca sa isi doreasca mai mult ceea ce nu are si ceea ce nu prezinta siguranta. Daca tu ii oferi cuiva din primele luni viata ta, timpul tau si renunti la tine, la vocatia ta, la pasiunile tale, la prietenii tai pentru a petrece mai mult timp cu cineva, vei sfarsi in orice rol in afara de cel principal.

Vrei ca cineva sa te caute si sa iti doreasca prezenta? Nu raspunde la telefon doua zile si vei vedea ce se intampla. Vrei sa ti se duca dorul? Permite-i sa iti duca dorul, nu il sufoca cu telefoane si mailuri.

Oamenii te trateaza exact asa cum crezi tu ca meriti sa fii tratata. Daca tu nu te tratezi pe tine bine, esti nesigura si nu ai o parere buna despre tine, la un moment dat cel de langa tine iti va demonstra ca ai dreptate.

Nu mai astepta pe nimeni sa vina sa te faca mai fericita, mai implinita, sa te bucuri mai mult de viata. Nu mai astepta pe nimeni sa vina sa te scoata in oras, sa te duca in vacante sau sa petreaca timp cu tine. Fa singura tot ce vrei sa faci si vei vedea ca atunci cand vei incepe sa te ocupi de tine, cei din jur vor dori instinctual sa intre in viata ta si sa petreaca timp cu tine. Un om care ocupa primul loc in viata sa raspandeste in jur o “mireasma” careia e greu sa ii rezisti. Nu mai astepta sa te includa cineva in planurile sale, fa-ti singura planurile si atunci va veni momentul cand cei din jur vor face ceva ca sa castige o bucatica din timpul tau si sa fie inclusi in viata ta.

Cum sa devii centrul universului tau

Totul incepe prin constientizarea ca tu esti responsabila pentru tot ce ti se intampla. Esti responsabila de frustrarile tale, de dezamagirile tale, de asteptarile tale.

Nu e usor sa faci asta si stii de ce? Pentru ca daca tu esti responsabila pentru tot ce ti se intampla, inseamna ca e de datoria ta sa faci ceva ca sa schimbi lucrurile de care nu esti multumita. Ori nu e mai usor sa lasi asta in seama iubitului, parintilor, divinitatii sau a oricui altuiva in afara de tine? Ba da, este mult mai usor. Dar in acelasi timp este si un blestem. Pentru ca vei fi mereu ca o mica cersatoare, vei cersi din exterior iubire, atentie, confirmari, timp si inevitabil vei ramane dezamagita pentru ca la un momnent dat cei de langa tine vor esua sa iti implineasca toate asteptarile. Se vor simti depasiti de serviciul cu norma intreaga pe care i l-ai acordat in viata ta, in slujba fericirii tale.

Si pana la urma cine e dator sa iti satisfaca tie asteptarile? Fiecare este angajat in propia desavarsire si in propiul proiect numit viata. Cand stai si astepti timpul trece greu insa cand esti ancorata in viata ta nu mai ai timp sa te gandesti de ce telefonul nu suna si  pe unde umbla cel care ti-a luat linistea.

De aceea iti spun sa incepi sa te ocupi de tine, pentru ca daca tu nu ai grija ta, nimeni nu o va avea.Daca tu nu te iubesti, cum te astepti sa te iubeasca cineva mai mult decat o faci tu? Daca tu nu te respecti, cum iti poate arata cineva mai mult respect? Daca tu crezi ca nu valorezi mult, ce pret crezi ca vor pune altii pe tine?

Incepe de astazi sa nu te mai judeci pentru tot ceea ce urasti la tine si incepe sa te iubesti pentru tot ceea ce esti.

Cu drag,
Alexandra David

A APARUT CARTEA DRAGOSTEA DEPENDENTA! PENTRU MAI MULTE DETALII CLICK PE IMAGINE 

DD_3D_001

6 thoughts on “Motivul pentru care cazi mereu pe loc secundar in prioritatile celorlalti si cum sa obtii mai multa atentie

  • June 4, 2013 at 4:53 pm
    Permalink

    „Fericirea atârna mai mult de ceea ce este în noi, decât de ceea ce este în afară de noi.” – John Lubbock

    Eu aș mai completa că… oamenii fericiţi aleg să-şi exprime aprecierile atât faţă de lucrurile din viaţa lor cât şi faţă de ceilalţi.

    Reply
  • June 3, 2013 at 5:23 pm
    Permalink

    Foarte bun articolul,multumesc! Chiar aveam nevoie de astfel de sfaturi acum.

    Reply
  • May 24, 2013 at 6:41 am
    Permalink

    Motivul pentru care cazi mereu pe loc secundar in prioritatile celorlalti si cum sa obtii mai multa atentie,este faptul ca niciodata nu ai cautat cu adevarat sa te cunosti pe tine insuti ca sa-i intelegi pe cei de langa tine in gandire si dorinte .Cand tr vei cunoaste barem 51% vei fi in progres si vei incepe sa castigi in primul rand experientza !Restul vine de la sine !

    Reply
  • May 23, 2013 at 1:31 pm
    Permalink

    Multumim pentru impartasire, unii le constientizeaza, dar nu le aplica, dupa aceea apare o persoana empatica ca tine si daruieste aceste informatii si intaresti anumite credinte, care dau incredere in primul pas spre actiune. Iti multumesc!

    Reply
  • May 21, 2013 at 12:19 pm
    Permalink

    Frumos spus şi verificabil, pentru cine chiar vrea schimbare pozitivă în existenţă!
    Rămâne să vedem câţi vor scrie sub acest articol, “am aplicat şi am reuşit!” 🙂
    Eu sunt primul. Adică, “Am spart gheaţa!”

    Reply
  • May 21, 2013 at 10:25 am
    Permalink

    Buna Alexandra
    f frumos si bine relatat articolul tau si iti multumesc.Urasc la mine faptul ca asi dori sa am o relatie cu un barbat dar nu stiu cum cum sa ma comport in momentul de fata.Am suferit o interventie chirurgicala mai exact histerectomie totala si mi e teama de atingerea unui barbat si de aceea nu dau prilej si stau in carapace a mea de frica.Vreau sa scap de teama aceasta si nu stiu cum sa fac.Mediul meu mi a spus ca mi trebuie o betie puternica si o sa am libidou dar eu nu simt asta.Pe mine alcoolul nu ma relaxeaza.Consum oricum in cantitate infima si doar cand sunt relaxata.
    Am nevoie de ajutorul tau sa mi spui cum ar trebui sa procedez si daca iti ajung aceste data
    Mii de multumiri
    Cornelia

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *