renunta

De curand am invatat sa merg pe bicicleta. 
Imi doream acest lucru de foarte mult timp insa am invatat acum doua saptamani.
Pentru multi este ceva banal dar pentru mine a fost o adevarata provocare sa imi mentin echilibrul.
In timp ce incercam iar si iar sa stau dreapta si sa nu cad intr-o parte, am realizat ca eram extrem de incordata si cu cat stateam mai incordata cu atat nu reuseam sa merg.
Iar, cu cat eram mai relaxata, cu atat progresele erau mai mari.
Poate te intrebi ce legatura are mersul meu pe bicicleta cu dezvoltarea personala. 
De cele mai multe ori, si in special cand te confrunti cu situatii noi, viata este exact ca atunci cand mergi pe bicicleta, in sensul ca. procesul si principiile sunt extrem de asemanatoare. 
In viata ne dorim sa obtinem lucruri sau sa atingem anumite obiective: o casa, o familie, o cariera, pace sufleteasca. 
Si, cu cat stai mai incordat cu atat nu vei primi ceea ce iti doresti,  pentru ca nu esti deschis sa primesti.
Cu cat te relaxezi si ai incredere in viata ca iti va da ceea ce ai nevoie, cu atat intentia ta va prinde forma in lumea materiala.
Si, la fel ca atunci cand inveti sa mergi pe bicicleta, exista posibilitatea sa cazi. 
Important e sa te ridici si sa nu uiti ca orice cazatura e o lectie importanta.   
Si, la fel ca in viata, sunt si lucruri care nu pot fi prevazute si care se intampla, desi nu poti intelege semnificatia lor.
Poate vei avea un obstacol neasteptat in fata ta sau vei avea parte de o rasturnare de situatie.
De ce? Pentru ca. Poate trebuia sa inveti o anumita lectie cheie pentru evolutia ta. 
Cu cat vei incerca sa afli de ce lucrurile se intampla asa cum se intampla, cu atat vei opri fluxul natural al lucrurilor. 
Renuntarea
 
De ceva timp practic tehnica renuntarii, care e cam asa:
Iti setezi intentia pentru ceea ce iti doresti si apoi lasi viata sa isi faca treaba. 
Iar, treaba ta este sa renunti la orice atasament legat de intentia pe care ti-ai setat-o. 
Adica, sa renunti la versiunea ta despre cum trebuie sa se intampla lucrurile pentru ca intentia ta sa se manifeste si, in loc, sa lasi viata sa faca planul pentru tine, avand incredere ca vei primi ceea ce vei avea nevoie, exact la momentul in care vei avea nevoie. Si, in cazul in care ceea ce ti-ai propus nu se va intampla, sa fii ok cu asta.
Atentie! Asta nu inseamna sa te culci pe o ureche si sa nu faci nimic. De exemplu, in cazul exemplului pe care ti l-am dat cu bicicleta daca eu nu eram dispusa sa invat si sa exersez mersul pe bicicleta in repetate randuri, evident ca nu invatam.  
Nu esti pedepsit, esti pregatit. 
In viata vei da peste intamplari la care nu te astepti. Atat care iti plac, cat si care nu iti plac.
In cazul celor care nu iti plac, cu cat esti mai atasat si opui mai multa rezistenta schimbarii, cu atat suferinta ta va fi mai mare. 
Sa presupunem ca ti se intampla ceva neasteptat care te darama: esti mintit de un prieten apropiat, esti parasit in relatia de cuplu, esti dat afata de la job, pierzi lucruri materiale sau afli ca esti bolnav. 
Iar cand se intampla, esti dat peste cap pentru ca 
1. nu te asteptai, si
2. aveai alte planuri de care esti atasat.
Acum, toate s-au dus pe apa sambetei si tot te macini si te intrebi de ce ti se intampla tie asa ceva? Care e scopul?
Si, esti tentat sa crezi ca toate problemele tale s-ar rezolva daca ai avea o putere sa controlezi lumea exterioara astfel incat lucrurile sa se intample asa cum iti doresti tu. 
Dar ce ar fi sa schimbam un pic perspectiva?
Ce ar fi sa nu mai privesti totul ca pe o pedeapsa si ca pe o nenorocire, ci ca pe o binecuvantare si o etapa de pregatire pentru ceea ce urmeaza?
Cum ar fi sa vezi acest lucru ca o deviere pentru a merge pe alt drum, mult mai potrivit pentru tine?
E greu pentru ca te atasasei de drumul pe care erai, dar adevarul este ca de putine ori stim ce e mai bine pentru noi si pentru evolutia noastra. A crede ca stii e una, si a sti e cu totul altceva.
Viata se organizeaza pentru a te pregati pentru schimbarile ce urmeaza.
Poate aveai nevoie de acest “dus cu apa rece” pentru a te trezi la realitate si pentru a-ti resta prioritatile,  sau pentru a fi pregatit sa primesti si sa fii deschis la o noua etapa din viata ta.
Daca ti-ar spune cineva ca urmeaza raiul pe pamanat dupa ce treci peste aceasta incercare, ai trece mult mai repede peste. 
Problema este ca nu ai nici o certitudine ca se va intampla asa.
Si, in acest caz, ai doua variante: ori te incapatanezi sa controlezi totul in jurul tau astfel incat lumea exterioara sa fie cum vrei tu, pentru ca tu sa nu suferi, ori, te lasi purtat de viata si privesti tot ce vine spre tine ca un dar. 
 
Paradoxul vietii este ca atunci cand renunti la ceva, vei primi acel lucru. 
De cand am inceput sa folosesc aceasta tehnica, lucrurile pe care mi le-am dorit au inceput sa apara “miraculos” inainte mea, chiar cand ma asteptam mai putin. 
Daca esti interesat de tehnica renuntarii lasa-mi un comentariu mai jos si voi publica un articol despre cum folosesc eu aceasta metoda. 
Pe curand,
Alexandra David

DD_3D_001

 

rsz_coperta_finala1-500x398

19 thoughts on “Cum sa obtii ceea ce iti doresti renuntand la acel lucru

  • December 12, 2016 at 7:35 pm
    Permalink

    Sunt interesata sa primesc mai multe informatii.

    Reply
  • October 21, 2016 at 11:22 am
    Permalink

    Frumos articolul tau, m-am regasit in el. De vre-o 2-3 ani încoace mi-am cauta un loc de munca sa il schimb pe cel vechi si numai nu se ivea nimic, nu aveam pretentii, am lasat mai mult de la mine decat era normal pentru a pleca si tot nimic. Simteam ca trebuie sa invat o lectie in acel loc si nu stiam ce, nici acum la un an jumătate nu stiu care era lectia pe care trebuia sa o invat, dar am reusit sa imi gasesc de lucru in alta parte. In general incerc sa i-au lucrurile asa cum sunt, sa nu controlez mediul in care ma invart si traiesc, simt ca am ceva de invatat si nu stiu ce, simt ca ceva ma tine si bat pasul pe loc, e frustrant, enervant si obositor.

    Reply
  • October 20, 2016 at 8:50 am
    Permalink

    Buna,

    As vrea sa stiu cum aplici aceasta metoda in viata ta.
    Multumesc frumos!

    Liliana

    Reply
  • October 20, 2016 at 6:28 am
    Permalink

    daaa……mi-ar placea sa stiu mai mult, am de luat o decizie importanta si nu pot sa ma desprind de viata pe care o am,am multe atasamente….

    Reply
  • October 19, 2016 at 7:35 pm
    Permalink

    Minunat,exact la timpul potrivit!

    Reply
  • October 14, 2016 at 10:01 pm
    Permalink

    Buna seara este doar o parere … in Filmul Legea Atractiei si Cartea L A se expune altceva daca nu atragi acel Lucru nu se intampla . Ms

    Reply
  • October 10, 2016 at 5:37 pm
    Permalink

    Da, ma intereseaza, mai ales ca trec printr-un moment de cotitura in viata si urmeaza sa iau o hotarare cu implicatii majore.

    Reply
  • October 10, 2016 at 12:18 pm
    Permalink

    Omul e un creator din fire, fie că e conştient, fie că nu.
    Orice puteţi, oameni buni, orice… când sunteţi atât de credincioşi în sinele vostru că puteţi. E o stare pe care ţi-o creează însăşi credinţa că ceea ce ai făcut e bine făcut, deja realizat.
    Când plasaţi o comandă acolo sus, ea deja vine spre voi. Ca la hotel, când sunaţi să vi se aducă masa în cameră. Dar dacă vă tot mai meşteriţi la ea, stă în aşteptare până vă hotărâţi. Şi nu mai mâncaţi. Asta e renunţarea. Am plasat comanda şi ştiu că vine. Mă ocup de altceva. Mă duc să fac un duş ştiind că masa vine.
    Nu uitaţi: pentru orice dorinţă, Universul se pune în mişcare să v-o îndeplinească. Numai să vă hotărâţi asupra ei.
    Şi nu uitaţi de legi. Nu uitaţi că nimic nu se pierde, totul se conservă. Orice dorinţă prost plasată vă vine îndeplinită şi-apoi vă-ntrebaţi de ce vi se-ntâmplă toate cele. Aveţi mare grijă ce vă doriţi… şi niciodată pentru alţii, doar fiecare pentru el 🙂
    Fiecare îşi are trecerea lui pe pământ cu un scop; nu interveniţi în scopurile altora, ci doar pentru voi. Nu doriţi răul altuia… vă vine vouă.
    Nu aveţi nevoie de ritualuri, ci de credinţa că cineva acolo sus chiar vă iubeşte, iar acel CINEVA sunteţi chiar VOI. Vă iubiţi?

    Reply
  • October 10, 2016 at 7:39 am
    Permalink

    Asa spun eu mereu: cind nu te (mai) astepti, atunci se intimpla ( fapta buna) Este totusi sfisietor sa astepti atit . Dar asta este. Cel putin pina la ai mei ani, 46. Nu vad alta cale.

    Reply
  • October 10, 2016 at 7:03 am
    Permalink

    Da, interesant, vreau sa stiu mai multe detalii despre aceasta tehnica, multumesc!

    Reply
  • October 10, 2016 at 5:54 am
    Permalink

    ma intereseaza aceasta tehnica si vreau sa aflu mai multe

    Reply
  • October 10, 2016 at 5:08 am
    Permalink

    sunt interesata de metoda.

    Reply
  • October 9, 2016 at 9:33 pm
    Permalink

    Vreau și eu să știu cum aplici în practică această tehnică a renunțarii (pas cu pas) deoarece am tendința de a avea totul sub control și simt că nu este bine. Mulțumesc anticipat.

    Reply
  • October 9, 2016 at 9:28 pm
    Permalink

    Vreau să știu cum funcționează aceasta tehnică – pas cu pas – în cazul tau. Am nevoie de repere, deoarece am tendința de a avea totul sub control și simt că nu e bine. Mulțumesc anticipat.

    Reply
  • October 9, 2016 at 8:44 pm
    Permalink

    FOARTE INTERESANTA ABORDARE CAUT DE MULT SA INTELEG CUM FUNCTIONEAZA RENUNTAREA ADEVARUL E CA MIE GREU ….
    POATE MA SI TEM

    Reply
  • October 9, 2016 at 6:01 pm
    Permalink

    Vreau sa stiu mai multe despre aceasta metoda ?

    Reply
  • October 9, 2016 at 5:47 pm
    Permalink

    Astept un articol despre cum folosesti tu tehnica renuntarii 🙂 Multumesc!

    Reply
  • October 9, 2016 at 5:36 pm
    Permalink

    Interesanta perspectiva. Mi-ar placea sa aflu cum pui in practica aceasta tactica a renuntarii atunci cand este vorba despre ceva ce iti doresti foarte foarte mult.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *